Responsabilitate Sociala
Ce facem în direcția aceasta?
Lucruri simple, deloc imposibile, dar foarte necesare și extrem de importante:
Investiții mari în calitatea produselor, pentru că ne place să oferim oamenilor nivelul calitativ pe care îl merită.
Prețuri accesibile pentru că ne gândim la toți. Nu vrem să ne poziționăm preferențial, chiar vrem să facem fericite cât mai multe persoane.
Nivel înalt de deservire al clienților. Nimic nu este întâmplător sau superficial în fluxurile noastre operaționale. Totul este gândit și re-gândit.
Comoditate absolută a încălțămintei purtate.
Instruire și învățare continuă a echipei implicate în confecționarea produselor Oldcom.
Standarde europene corespunzătoare, prin materiale care fac pielea piciorului să respire, care asigură confortul maxim și durează în timp.
De asemenea, nu putem rămâne indiferenți față de mediul în care trăim. Gestionăm corespunzător și rational deșeurile, contribuind la diminuarea efectelor negative asupra mediului.
O altă cale prin care am găsit să ne manifestăm responsabilitatea socială este grija pentru cei dezavantajați din punct de vedere material. Astfel, ne îndreptăm atenția către familiile vulnerabile cu mulți copii, ajutându-i cu încălțăminte atât pe ei, cât și pe părinții acestora.Ne bucurăm să colaborăm și să susținem ONG-uri care încearcă să aducă raze de soare cu caldură și bucurii în casele familiilor cu probleme sociale.Ținem să mulțumim asociațiilor (Sf.Nicolae,Iubim Ploieștiul,Regina Maria,SOS Satele Copiilor) care au avut grijă ca produsele noastre să încălzească și să protejeze sute de piciorușe dornice de aventuri, dornice să pornească în siguranță pe o cărare nouă împreună cu noii lor papucei.
Mulțumim pentru zâmbete sincere, oameni frumoși cu vise curate, mulțumim pentru povestea redată in fotografii